Rezultate testari si program cursuri an educational 2012-2013

S-a încheiat perioada de testări şi evaluări pentru cursurile organizate de Fundaţia Dan Voiculescu.

Pe baza rezultatelor obținute, coordonatorii cursurilor au stabilit copiii și tinerii care vor participa în acest an educaţional la cursurile de: limba engleză, arte vizuale, artă fotografică, muzică, scriere creativă, Informatică aplicată și robotică & Performanță în programare.

Toate aceste cursuri se vor desfășura săptămânal, începând cu data de 3 octombrie 2012, la sediul Fundației din Str. Secerișului, nr.31, sector 4, București. Copiii și tinerii care vor participa la cursurile organizate de Fundația Dan Voiculescu vor avea posibilitatea, până în luna iunie a anului 2013, să își completeze și să își dezvolte aptitudinile, cu sprijinul și sub îndrumarea unor profesori de specialitate.

Cursanții vor fi incluși şi într-un program de consiliere psihologică, de dezvoltare a inteligenței emoționale, program care are rolul de a-i ajuta să se cunoască mai bine și să se dezvolte conform aspirațiilor și aptitudinilor personale.

Copiii şi tinerii beneficiază gratuit de toate activităţile din cadrul acestui program.

Menţiune: După formarea grupelor, copiii care au participat la testări, dar nu se regăsesc pe lista celor admiși, vor rămâne în baza de date pentru a fi contactați ulterior, în vederea ocupării eventualelor locuri disponibile sau în vederea creării unor noi grupe.

CLICK aici pentru programul cursurilor organizate în anul educațional 2012-2013.

De asemenea, în perioada imediat următoare, cei înscriși la cursurile de dezvoltare personală și consiliere parentală vor primi informații cu privire la acestea.

Mai multe detalii despre selecție puteți obține, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-16.00 la numărul de telefon 031.425.58.82, persoana de contact Alexandra Diaconu sau Mihaela Gheorghe.

Programare testari cursuri an educational 2012-2013

SCRIERE CREATIVĂ: miercuri, 26 septembrie, începând cu ora 16:00

Testarea va consta într-un interviu cu profesorul de specialitate. Se vor avea în vedere cunoștințele generale de limba și literatura română și abilitățile de exprimare. Participanții sunt invitați să se prezinte și cu lucrări proprii (poezii, proză) – în cazul în care acestea există.

INFORMATICĂ APLICATĂ ȘI ROBOTICĂvineri, 28 septembrie, începând cu ora 17:00

Testarea va consta în verificarea cunoștințelor legate de programarea calculatoarelor și de limbajele de programare.

PERFORMANȚĂ ÎN PROGRAMAREvineri, 28 septembrie, începând cu ora 17:00

Testarea va consta în verificarea cunoștințelor legate de programarea calculatoarelor și de limbajele de programare.

MUZICĂ: sâmbătă, 29 septembrie, intervalul 10:00 – 14:00

Probe:

– Interpretarea unei piese pe suport negativ;

– Interpretarea unei piese acapella;

– Prezentarea portofoliului cu diplome și premii.

LIMBA ENGLEZĂsâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 15:00

Test grilă de limba engleză pe grupe de vârstă.

ARTE VIZUALEduminică, 30 septembrie, intervalul 10:00 – 14:00

Probe:

1. Examen de culoare (materiale necesare : foaie pentru pictură A3, creion, gumă de șters, pensule, culori: tempera, acuarele sau acrylice, paletă pentru culori – opțional tușuri colorate și peniță)

2. Prezentarea portofoliului de lucrări

ARTĂ FOTOGRAFICĂduminică, 30 septembrie, intervalul 11:00 – 13:00

Test grilă de evaluare a noțiunilor de bază atât tehnice (principiul de funcționare a unui aparat digital, diafragma, obturatorul, senzorul de captare a imaginii, tipuri de aparate și obiective, etc ), cât și artistice (iluminare, compoziție, cromatica, etc).

Probă practică: realizarea unei fotografii pe o temă dată.

Fiecare participant trebuie să vină la testare cu aparatul de fotografiat.

Programarea pe ore, pentru fiecare curs, se va face telefonic.

Copiii înscriși la cursul de dezvoltare personală vor putea participa la curs fără a susține un test.

Cei selectați pentru a participa la cursuri, vor depune la sediul fundației, în termen de o săptămână de la data afișării rezultatelor, un dosar cu următoarele documente: copie certificat naștere/CI, copii diplome, CV, situație școlară, recomandări din partea profesorilor de specialitate.

Cursurile vor începe pe data de 3 octombrie 2012 și se vor desfășura la sediul Fundației Dan Voiculescu.

ro_RO