Aproximativ 12.000 de cetățeni străini din state terțe Uniunii Europene sunt înscriși în învățământul universitar din România, după absolvirea anului pregătitor, arată documente ale Ministerului Educației.
Potrivit actului, pot accede în sistemul național de învățământ persoanele din state țerțe UE care îndeplinesc următoarele condiții:
- au documente ce atestă cetățenia statului respectiv;
- au calificarea necesară, dovedita prin acte de studii eliberate de instituții de învățământ recunoscute în țara de proveniență;
- și-au depus dosarul în termenul stabilit prin prezenta Metodologie;
- au acceptul unității / instituției de învățământ unde doresc să studieze;
- au optat pentru o instituție de învățământ superior de stat sau particular acreditată și o specializare acreditată.
Condițiile specifice admiterii într-o instituție de învățământ superior din România includ, printre altele, promovarea testelor de aptitudini organizate pentru învățământul de artă, sportiv și de arhitectură sau, dacă este cazul, de admitere la doctorat.
Cetățenii străini din state terțe Uniunii Europene sunt înscriși în învățământul universitar și postuniversitar doar după absolvirea anului pregătitor, în cadrul căruia își însușesc cunoștințele necesare de limba română, precum și cunoștințele specifice în corelare cu profilul viitoarei pregătiri (anatomie, fizică, chimie, desen tehnic etc.).
Sursa: edu-news.ro