Soluțiile Ministerului Educației pentru cei care nu au promovat BAC-ul

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat într-un interviu pentru gândul.info că, instituția pe care o conduce are în plan ajutarea elevilor care nu au promovat.

Andronescu a explicat că subiectele nu vor fi mai ușoare sau camerele video vor fi eliminate, ci ministerul va organiza cursuri speciale de pregătire pentru elevii care nu au promovat BAC-ul în 2012.

“Ideea este să încercăm să adunăm câți mai mulți dintre elevii care nu au luat bacalaureatul și să încercăm să le oferim pregătirea necesară, atât cât se mai poate, pentru a avea rezultate bune în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului”, a spus Ecaterina Andronescu citată de Gândul.

De asemenea, ministrul a afirmat că după rezolvarea contestaților va face o analiză la nivelul Ministerului, inspectoratelor școlare județene și la nivel de licee pentru a evidenția problemele care au dus la aceste rezultate ale bacalaureatului.

La intrebarea ziarului Gândul dacă, după publicarea pe edu.ro a ultimelor rezultate la BAC 2012, nu exclude măsuri care pot merge chiar și până la desființarea unor licee în care, de exemplu, niciun elev nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat, ministrul a raspuns: “Nu exclud desființarea unor licee. Vom face o analiză ca să vedem dacă nu cumva sunt tot cele de anul trecut, ceea ce mi s-ar părea inadminisibil. Dacă nu ai avut atât de puțin respect încât să faci ceva un an de zile pentru remedierea situației, înseamnă că tu liceu nu mai ai calitatea morală să funcționezi. Așadar, nu exclud o astfel de măsură drastică, dar nici nu vreau să trag concluzii pripite înainte de a face o analiză serioasă pe trei paliere: la nivel național, județean și la nivelul școlilor. Ceea ce vă pot spune încă de acum e că această analiză și concluziile ei se vor transforma într-un set de măsuri care vor fi incluse în Regulamentul de funcționare“.

Sursa: edu-news.ro

ro_RO