Invențiile lui da Vinci în mărime naturală la Timișoara

Geniul lui Leonardo: mașinile și invențiile sale este titlul expoziției interactive ce s-a deschis în 7 decembrie 2011, la ora 18,30, în mansarda Bastionului Theresia. Tancul, paraşuta şi ceasul mecanic, inventate de geniul Renaşterii, sunt expuse în mărime naturală, la Timişoara.

În mansarda Bastionului Theresia sunt expuse peste 40 de machete funcţionale, realizate din lemn, sfoară, pânză şi metal, aşa cum le-a conceput da Vinci. Primul robot mecanic, prima bicicletă, primul elicopter sau primul tanc din lume încântă publicul.”Expoziția conține 40 de mașini și reproduceri după picturile lui Leonardo da Vinci. Mașinile sunt în mărime naturală și sunt interactive, fiind realizate după manuscrisele și desenele marelui renascentist. Se vor putea astfel admira aparate de zbor realizate după studiile lui Leonardo (ornitopterul, șurubul aerian), mașini de război (mitraliera, tancul, catapulta, bombarda), mecanisme de transmitere a mișcării, bărci și dispozitive de dragare”, precizează, în numele organizatorilor, Monica Varga.

Invențiile lui Leonardo da Vinci vor putea fi admirate de timișoreni și de toți cei interesați, în perioada 7 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012, de marți până duminică, în orarul 10.00 – 18.00. Luni expoziția va fi închisă.

Prin grija Consulatului General al Italiei la Timișoara și datorită sponsorilor comunității italiene din România, intrarea la această expoziție va fi gratuită.

Muzeul Banatului va pune la dispoziția grupurilor doritoare și interesate un ghid care să explice modul în care funcționează mecanismele și mașinăriile, precum și impactul inventării acestora asupra progresului tehnologic de care beneficiem în prezent.

Evemimentul este organizat de Consulatul General al Italiei la Timișoara, împreună cu Confindustria, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Muzeul Banatului Timișoara și Ministerul pentru Bunuri și Activități Culturale din Italia.

Sursa: toateartele.com

Imagini de la expoziție

ro_RO