Lansare "Caietele FDVDR"

  S-a lansat primul număr al revistei “Caietele FDVDR”. Publicația prezintă poveștile copiilor geniali si activitățile la care ei participă în cadrul programelor derulate de Fundația Dan Voiculescu.

Mircea Dumitrescu, Daniel Nolevschi, Andreea Olariu, Cornel Amariei sau Mircea Gogoncea sunt doar o parte dintre tinerii talentați sau cu performanțe deosebite, care au primit recunoașterea și aprecierile unei lumi întregi, ajungând astfel, mai cunoscuți în străinătate decât în propria țară. Ei sunt unii dintre cei mai buni copii și tineri din România, iar poveștile lor pot reprezenta pentru cei de vârsta lor, modele de urmat, iar pentru noi toți, un exemplu de voință și de mândrie.

În paginile revistei “Caietele FDVDR”, acești tineri își găsesc spațiul în care se pot exprima. Între talent și performanță este adeseori un drum lung, dar pe care ei îl parcurg cu ajutorul unor programe personalizate, special concepute de fundație în completarea abilităților individuale ale fiecăruia.

Rezultatele ultimilor 20 de ani de activitate a fundației, precum și cele mai recente proiecte derulate se regăsesc în cuprinsul primului număr al revistei “Caietele FDVDR” lansata, la unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România – Targul de carte Gaudeamus, pe 27 noiembrie 2011.

Caietele FDVDR – nr. I

ro_RO