Jurnalul National: "Lăsaţi-mă să învăţ!" – O campanie în sprijinul copiilor prea săraci pentru şcoală

25 de copii de la Fundaţia “Dan Voiculescu” împreună cu vedetele Intact Media Group au înregistrat, în studiourile Kentauros din Ştefăneşti, videoclipul pentru imnul campaniei “Lăsaţi-mă să învăţ”. Nici ora târzie din noapte, nici frigul de-afară nu l-au făcut pe vreunul dintre ei să lipsească de la întâlnirea cu Andreea Berecleanu şi Sandra Stoicescu, Simona Gherghe şi Dan Capatos, Răzvan şi Dani ori Sarmalele Reci. Nu, aceştia din urmă nu sunt noile vedete ale trustului, ci autorii şi interpreţii imnului ce dă titlul campaniei sociale pe care o lansează Fundaţia “Mereu Aproape”. O campanie care vrea să ajute copiii foarte săraci, dar conştienţi că doar şcoala le poate oferi şansa să reuşească în viaţă, şi care îşi propune înfiinţarea de bi­blioteci şi centre de alfabetizare în zonele rurale, redeschiderea apetitului pentru lectură, crearea unor centre de excelenţă, dar şi modificarea legislaţiei cu privire la fondul de carte în România, ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa de Est – 6%. Şi asta nu-i tot. Fundaţia va organiza o caravană în mai multe comune şi sate din întreaga ţară, în care nu există biblioteci şi nici fond de carte, şi unde copiii proveniţi din familii cu venituri mici şi foarte mici au rezultate foarte bune la învăţătură. Vedetele trustului se vor implica, de asemenea, organizând după-amiezi de lectură cu copiii de la sate sau punând în scenă mici scenete de teatru ad-hoc, prin “lectura la masă”.CULISE. Parte dintre aceste vedete – echipate cu tricouri inscripţionate cu titlul campaniei şi cu numărul de SMS la care se vor strânge bani pentru fondurile de carte –, au participat şi la filmarea videoclipului. Iar refrenul cântecului, “Am mai spus cândva că ţara chiar te vrea prost/ Dar proştii azi nu mai sunt ce au fost/ M-aţi prostit destul/ În multe alte dăţi/ Nu mai sunt credul/ Lăsaţi-mă să învăţ/ Este şansa mea şi de ea mă agăţ/ Lăsaţi-mă să învăţ”, s-a auzit în acea noapte, cântat de zeci de ori de copii şi oameni mari laolaltă, până când filmarea a ieşit perfect. Nu doar copiii erau încântaţi de ceea ce li se întâmplă. Ci şi părinţii lor, care-i fotografiau de zor, din faţa scenei, admirându-i lângă vedetele tv preferate. “Copii, spuneţi toţi o dată: «trimiteţi SMS la 877!»”, i-a îndemnat reporterul Antenei 1. “Dar, eu am trimis de-acasă”, a “protestat” o fetiţă, spre amuzamentul celorlalţi. Odată încheiată “distracţia”, nimeni nu s-a grăbit spre casă, deşi zorii stăteau să mijească. Se împărţeau autografe şi se făceau poze. “Să te uiţi pe Facebook, să vezi câţi or să pună poze făcute aici”, m-a atenţionat Zoltan Andras, solistul de la Sarmalele Reci, în timp ce-şi “împacheta” chitara. N-am apucat să verific, dar, cu siguranţă, până la anul, în iunie, când campania se va încheia, cele mai multe şi mai drăguţe dintre ele vor fi postate chiar pe contul de Facebook al campaniei “Lăsaţi-mă să învăţ”.

Şi cum toate au un început, prin campania “Lăsaţi-mă să învăţ” se încearcă, în primă fază, crearea a 12 centre de alfabetizare cu biblioteci. S-au identificat deja trei locaţii la care se va începe treaba, prima dintre ele fiind Mirosloveşti, în judeţul Iaşi. Veştile de-acolo vor veni cât de curând. Aşa că ţineţi aproape!

Articol publicat in Jurnalul National, pe data de 18 noiembrie 2011

ro_RO