Evitarea scolii apare la aproximativ 5% dintre toti copiii de varsta scolara si afecteaza baietii si fetele in mod egal. Este cel mai probabil sa apara intre varstele de 5 si 6 ani si intre 10 si 11 ani.
Care este cauza acestui fenomen?
Cauza este adeseori neclara, dar factorii psihologici (cum ar fi anxietatea si depresia) si sociali (de exemplu lipsa prietenilor, sentimentul de respingere din partea copiilor de aceeasi varsta sau agresiunile din partea altor copii) pot contribui.
Cum reactioneaza copiii cand nu vor sa mearga la scoala?
Un copil sensibil s-ar putea sa reactioneze exagerat, fiindu-i frica de severitatea unui profesor sau de dojana. Copilul s-ar putea sa simuleze o boala sau sa gaseasca alte scuze pentru a lipsi de la scoala. Copilul se poate plange de dureri de stomac, greata sau alte simptome care sa justifice ramasul acasa. Unii copii refuza direct sa mai mearga la scoala.
In mod similar, copilul s-ar putea sa mearga la scoala fara dificultate, dar sa devina anxios si sa sufere diferite simptome in timpul scolii, ajungand in mod regulat la cabinetul medical. In cartea “Agenda Medicala MERCK” aparuta la Editura ALL se mentioneaza ca acest comportament este diferit de cel al adolescentilor care s-ar putea sa lipseasca de la scoala, sa chiuleasca.
Ce efecte are evitarea scolii?
Evitarea scolii tinde sa aiba ca rezultat deprecierea rezultatelor scolare, problemele in familie si cu prietenii copilului. Majoritatea copiilor isi revin din aceasta problema, desi la unii reapare dupa o boala adevarata sau dupa o vacanta. Urmarea scolii acasa nu reprezinta in general o solutie.
Un copil care evita scoala ar trebui sa se intoarca la aceasta imediat, astfel incat sa nu ramana in urma cu temele si lectiile. Daca aceasta problema este atat de intensa incat afecteaza activitatea copilului si daca el nu reactioneaza la incurajarile din partea parintilor si profesorilor, este recomandata indrumarea catre un psiholog sau psihiatru.
Tratamentele ar trebui sa includa comunicarea intre parinti si personalul scolii, urmarirea situatiei scolare si, uneori, sedinte de terapie care sa includa si familia si copilul. Terapia include tratamentul cauzei subadiacente, cat si tehnici comportamentale pentru a face fata stresului ce apare la scoala.
