Premiul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Miercuri 14 iunie 2007, ora 11:00 în cadrul conferinţei de presă, care a avut loc la Sala de conferinţe a Fundaţiei Europene Titulescu, s-a lansat PREMIUL FUNDAŢIEI DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI care îşi propune să aducă în lumină viaţa şi opera unui român care merită cu adevarat recunoştinţa noastră.
Premiul se acordă anual pentru realizările cu cel mai mare impact asupra prosperităţii    materiale şi/sau spirituale a României.
Academia Română – cel mai înalt forum ştiinţific şi cultural al ţării – este responsabilă cu procedurile de promovare ale Premiului, de colectare a candidaturilor, de selecţie şi de nominalizare. Premiul este în valoare de 300.000 ron şi va fi acordat începând cu anul 2008, ritmicitatea sa fiind cea a ciclului academic la data de 20 mai a fiecărui an, în cadrul unei ceremonii.

Ziua lansării PREMIULUI s-a încheiat cu un eveniment de gala organizat la Sala Le Diplomate, Hilton Bucureşti unde au participat o serie de personalităţi marcante pentru societatea românească.    Participanţii la eveniment au fost fondatorul FUNDAŢIEI DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI – Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Prim Ministrul României Călin Popescu Tăriceanu, Vice Preşedintele Academiei Române Florin Filip, Mircea Maliţa, Ion Frank Valeriu, Dan Berindei, Adrian Păunescu, Bogdan Pascu, George Copos, Viorel Păunescu, Vlad Petreanu, Florin Oance, Mihai Gâdea, Lucian Mândruţă, Gabriela Vrânceanu Firea, Alexandra Stoicescu, Amalia Năstase, Mihai Leu, Geo Saizescu, Elisabeta Bostan, Horaţiu Mălaiele, George Mihaiţă, Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Tudor Gheorghe.

ro_RO