Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni

Parlamentul European și Fundația pentru Premiul Internațional Charlemagne din Aachen invită tinerii din toate statele membre ale UE să participe la un concurs pe tema dezvoltării UE, a integrării și a anumitor aspecte legate de identitatea europeană.

“Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni” se acordă proiectelor care

  • promovează înțelegerea europeană și internațională,
  • favorizează dezvoltarea unui sentiment comun de identitate europeană și de integrare,
  • reprezintă modele pentru tinerii care trăiesc în Europa și oferă exemple concrete de viață ale europenilor care trăiesc în cadrul aceleiași comunități.

Proiectele pot fi axate pe organizarea de manifestări pentru tineri, schimburi de tineri sau proiecte pe internet care au o dimensiune europeană.

Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 5 000 €, premiul doi de 3 000 €, iar premiul trei de 2 000 €. Premiul include, de asemenea, o invitație oferită celor trei laureați de a vizita Parlamentul European (la Bruxelles sau la Strasburg). De asemenea, reprezentanții tuturor celor 27 de proiecte naționale selectate vor fi invitați într-o excursie de patru zile la Aachen, în Germania.
Premiile acordate celor mai bune trei proiecte vor fi prezentate de Președintele Parlamentului European și de către reprezentantul Fundației pentru Premiul Internațional Charlemagne de la Aachen.

Data limită a înscrierilor este 23 ianuarie 2012.

Formularul de inscriere

Regulamentul consursului si alte detalii sunt disponibile aici

Sursa: www.charlemagneyouthprize.eu

ro_RO