Concert Matei Bucur Mihăescu în Festivalul George Enescu

Bucureşti, 9 septembrie 2011

Tânărul muzician de excepție, Matei Bucur Mihăescu – pianist, compozitor și dirijor la 16 ani, bursier al Fundației Dan Voiculescu, va concerta marți, 13 septembrie 2011, începând cu ora 18.00, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional “George Enescu”. Alături de el, vor mai urca pe scenă membrii orchestrei CaMMerata, fondată de Matei Bucur Mihăescu în anul 2008 și susținută de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Din programul evenimentelor prestigiosului festival face parte, în acest an, și un concert special, oferit de un tânăr recunoscut, considerat genial datorită complexității compoziţiilor sale, cât şi pentru calităţile interpretative.

Matei Bucur Mihăescu are 16 ani, iar pentru lucrările compuse încă de la vârsta de 7 ani și stilul abordat este considerat de specialiști un posibil urmaş al lui George Enescu. Despre el, compozitoarea prof. Ana Maria Crețan spune: „Maniera în care Matei scrie lucrări pentru pian, orchestră şi cor este una cu totul specială și foarte asemănătoare marelui George Enescu. Muzica sa este foarte sensibilă și națională, în stiluri variate, specifice marilor compozitori români. Cele peste 80 de lucrări pe care Matei le-a compus într-o perioadă atât de scurtă, îl prezintă ca pe un autor român pătruns de valorile naționale, autentice românești. Iar faptul că el reusește, la o vârstă atât de fragedă, să fie un muzician total – pianist, compozitor și dirijor – constituie o apropiere evidentă de geniul marelui George Enescu.”

În cadrul Festivalului, Matei va prezenta iubitorilor muzicii clasice compoziţii proprii, care au fost interpretate pe scene de primă mărime de către artişti de prestigiu – orchestre, coruri, soliști – sub bagheta unor mari maeştri dirijori.

În cadrul acestei ediții a Festivalului, în Piața George Enescu vor răsuna, sub bagheta lui Matei Bucur Mihăescu, acordurile „Simfoniei nr. 1 în Do Major” – lucrare muzicală barocă în 5 părți compusă în stilul marilor compozitori francezi ai epocii. Din programul concertului, care îl are ca protagonist pe Matei Bucur Mihăescu, va mai face parte și lucrarea ,,Ave Maria”, o creație a tânărului compozitor care a impresionat publicul, stârnind o vie emoţie, încă de la prezentarea sa, în premieră, în anul 2010, pe scena Universității Naționale de Muzică București.

Alături de Matei Bucur Mihăescu, în cadrul aceluiași concert, vor evolua tineri muzicieni, elevi și studenți talentați, membri ai orchestrei CaMMerata, fondată de Matei Bucur Mihăescu în anul 2008.

Pentru talentul și activitatea sa de excepție, Matei este sprijinit în dezvoltarea sa de către Fundația Dan Voiculescu, în calitate de bursier al fundației și membru al Clubului de Excelență.

ro_RO