38 de inventatori la INVENTIKa pentru TINERI 2011, editia a II-a

38 de tineri inventatori cu 20 de inventii participa la Romexpo (pavilionul 14 / C4), in perioada 05 – 08 octombrie 2011, la cea de-a doua editie a evenimentului INVENTIKa pentru TINERI organizata de Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI) impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS).

Liceeni, studenti, tineri cercetatori participa cu inventii din cel mai variate domenii: de la procedee de fosfatare a pieselor de fier, la carcasa ecologica de calculator, aparate de zbor fara pilot, softuri educationale sau sisteme unicamerale de simulare in vitro a tractului gastrointestinal. Lista completa a inventiilor si inventatorilor se poate accesa pe site-ul evenimentului www.inventik.ro, unde se pot si vota. Pe baza voturilor cumulate inregistrate pe site de fiecare inventie in parte va fi acordat premiul special al publicului. Acordarea premiilor se va face vineri, 07.10.2011, incepand cu ora 17:00 in sala Virgil Madgearu din complexul Romexpo.

INVENTIKa pentru TINERI se desfasoara in cadrul Editiei a XV-a a Salonului International de Inventii, Cercetare Stiintifica si Tehnologii noi INVENTIKA 2011 si in paralel cu Salonul Cercetarii din cadrul Targului Tehnic International Bucuresti – TIB 2011, evenimente dedicate cercetarilor si inventatorilor seniori.

Participantii vor beneficia de promovarea inventiilor cu ajutorul UEFISCDI si a partenerilor sai, iar cele mai impresionante realizari vor fi premiate. Diplome de participare se vor acorda tuturor celor prezenti la INVENTIKa 2011.

Pentru informatii suplimentare puteti accesa www.inventik.ro si www.facebook/INVENTIKa.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.