29 Septembrie – Ziua Internaţională de Conştientizare a Risipei Alimentare

29 Septembrie – Ziua Internaţională de Conştientizare a Risipei Alimentare

Organizația Națiunilor Unite a desemnat 29 septembrie drept Ziua internațională de conștientizare a risipei alimentare, pentru a atrage atenția că o treime dintre alimentele produse în lume sunt aruncate, în timp ce regiuni întregi suferă de foamete, numărul oamenilor care suferă de malnutriție depășind, în acest moment, 800 de milioane.

Marcarea acestei zile trage un semnal de alarmă la nivel global asupra necesității de a transforma și reechilibra modul în care sunt produse și consumate alimentele

Pradoxul este că, în timp ce, la nivel global, încă se produce suficientă hrană cât să nu mai sufere nimeni de foame, în țările defavorizate, numărul oamenilor care suferă de malnutriție depășește 800 de milioane.

Doar în Europa, alimentele risipite în prezent ar putea hrăni 200 de milioane de persoane

Chiar dacă s-ar putea salva doar un sfert din alimentele care se pierd sau se irosesc în prezent la nivel global, ar fi suficient pentru a hrăni 870 de milioane de oameni înfometați din lume.

Se estimează că în Europa ajung la gunoi în fiecare an aproximativ 89 de milioane de tone de alimente, iar 5 dintre acestea provin din România. în 2012, organizația Food Waste Combat din România estima că această cantitate ar putea hrăni orașul Cluj-Napoca timp de 20 de ani. În același timp, din cauza veniturilor mai mici decât în alte țări din Uniunea Europeană, românii cheltuie aproape 30% din salarii pe mâncare. Cu alte cuvinte, ne aruncăm banii la gunoi.

Un raport WWF, publicat în iunie 2021, dezvăluie că aproximativ 40% din totalul alimentelor cultivate rămân nemâncate. Procentul reprezintă 2,5 miliarde de tone, o creștere de aproximativ 1,2 miliarde față de estimările anterioare.

Conform ultimelor statistici realizate de ONU, în România se aruncă anual la gunoi circa 1,35 de milioane de tone de mâncare. Asta înseamnă că se aruncă aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor. Aceste date au fost colectate doar din gospodării, nu și din comerț sau HoReCa.

În România, a fost adoptată, în anul 2016, o lege cu privire la combaterea risipei alimentare, care reglementează și modul în care operatorii economici trebuie să procedeze, astfel încât să evite irosirea produselor și, implicit, să protejeze mediul înconjurător.

Normele metodologice de aplicare ale Legii 217 au fost reglementate abia în 2019.

Printre obligațiile care le revin operatorilor economici în acest sens se numără:

  • organizarea a cel puțin unei comunicări interne pe an, pentru reducerea risipei alimentare;
  • aplicarea unor măsuri de informare și educare;
  • cuantificarea gradului de risipă alimentară;
  • redistribuirea sau reutilizarea surplusului;
  • adaptarea producției la nivelul cererii de pe piață;
  • elaborarea anuală a unui plan de combatere a risipei alimentare, care trebuie să fie pus la dispoziția acestora, atunci când se solicită.

Pentru a trage un semnal de alarmă, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat, la sfârșitul anului trecut, o conferință pe tema risipei alimentare, pentru a identifica, alături de specialiști în industrie și cercetare alimentară, mediu și schimbări climatice, soluții inteligente de prevenție a risipei alimentare și reducere a deșeurilor organice.  Există diferențe puternice în cauzele irosirii de alimente între diferite țări, motiv pentru care este nevoie de strategii unice adaptate fiecărei țări.

Invitații Senatului Știintific la conferința “Soluții inteligente împotriva risipei alimentare” au fost:

  • Laszlo Borbely, Consilier de Stat, Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României
  • Nastasia Belc, Director Institutul de Bioresurse Alimentare
  • Prof Univ. Dr. Silvius Stanciu, Prorector al Universității Dunărea de Jos, Galați
  • Univ. Dan Vodnar, Prorector USAMV Cluj
  • Claudia Bocean, fondator al platformei RoAliment
  • Georgiana Costache, Director General “Gala Catering”
  • Nicolai Tant, Chef

 

ro_RO