Peste 400 de elevi au participat vineri, 28 februarie, la a treia ediție a concursului Aristotel, care a avut loc la Școala Gimnazială nr. 119.
Aristotel este o competiție de cultură generală, logică, matematică și creativitate, adresată elevilor din clasele I-VIII, și are ca scop încurajarea creativității și a gândirii logice. Organizat de Fundația Dan Voiculescu începând cu 2012 și ajuns acum la cea de-a treia ediție, concursul a descoperit de-a lungul timpului copii deosebiți, care s-au făcut remarcați datorită modului diferit de exprimare. Fiind o competiție pluridisciplinară, concursul Aristotel le permite copiilor libertatea de a se exprima într-un mod cât mai creativ. Probele de concurs bazate pe logică și creativitate ajută la descoperirea unor „talentelor ascunse” ale unor copii cu o gândire diferită față de majoritate.
De această dată, concursul Aristotel s-a desfășurat la Școala Gimnazială nr. 119, unde peste 400 de copii au participat la probele de cultură generală, logică, matematică și creativitate. Pentru a treia oară Școala Gimnazială nr. 119 a găzduit acest concurs după ce, în 2013, peste 800 de elevi au participat la toate probele.
Cei mai buni 10 participanți vor fi premiați cu o tabără de vară la mare, oferită de Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret din cadrul Primăriei Municipiului București și materiale educaționale din partea Fundației Dan Voiculescu și a Editurii Litera.
Pictures from the event:
[oqeygallery id=370]
Fotografii Dan Marinescu/FDVDR